Cu bebeluşul la mare – da sau ba?

Voi mergeţi cu bebeluşul la mare? Legenda (aici înlocuiţi voi cu bunica, soacra, vecina etc) spune că nu prea ar fi indicat, că o fi, că o păţi, ce te faci, ce mănâncă, cum doarme, dacă face insolaţie şi aşa mai departe. Numai că – ce să vezi – dacă a apărut bebe în viaţa voastră, asta nu înseamnă că trebuie să vă luaţi adio de la vacanţe. Cu un pic de logistică şi organizare înainte, vacanţa în trei poate fi chiar o experienţă faină!

În contextul în care mami ar da orice ca să mai schimbe peisajul (serios, ne-am săturat de aceleaşi parcuri, aceleaşi bănci, aceleaşi mall-uri şi locuri de joacă), o astfel de ieşire ar fi binevenită. În plus, aerosolii îi fac foarte bine bebeluşului!

Dacă mergeţi cu bebeluşul la mare, ţineţi cont de următoarele lucruri:

  • în primul rând, trebuie să mergeţi la plajă dimineaţa, până în jurul orei 11, şi după amiaza, după ora 17, când razele soarelui nu sunt foarte puternice. Chiar şi atunci, bebeluşul nu trebuie expus direct razelor solare.
  • în funcţie de vârsta copilului, staţi cât mai mult la umbră sau sub umbreluţă.

  • îmbrăcaţi-l pe cel mic cu hăinuţe speciale. În acest sens, se găsesc haine tratate, care opresc radiaţiile UV. Şepci, tricouri cu mânecă şi gâtic şi pantaloni. Pălăriuţa şi ochelarii ar trebui să fie şi ei prezenţi. Altminteri, culorile trebuie să fie deschide, materialele uşoare, vaporoase. Trebuie să avem grijă şi la lăbuţele picioarelor, unde pielea e fiiină, fină.
  • folosiţi produse cu factor de protecţie ridicat (50 pentru copii). Aplicăţi crema înainte de a părăsi camera, reaplicaţi pe plajă.
    Dacă aveţi un copilaş mai mare, care poate intra în apă, Nivea a lansat o loţiune ultra-rezistentă la apă: Nivea Sun Kids Swim & Play. Pe lângă faptul că are SPF 50, produsul menţine protecţia şi în apă pentru un timp îndelungat, în timp ce filtrele minerale şi organice UVA şi UVB protejează împotriva expunerii la soare.
    Iată şi o idee genială atunci când vine vorba de aplicarea produselor cu SPF. Cu ceva timp înainte de a pleca de acasă, luaţi o păpuşă şi explicaţi-i copilului despre cremele de protecţie solară. Cum se aplică, unde se aplică, de ce. Dacă alegeţi un produs colorat (la Nivea găsiţi, că tot i-am pomenit), e posibil ca aplicarea loţiunii să fie prilej de bucurie pentru cel mic!

Atenţie: Nu ne expunem la soare fără a aplica loţiune/cremă/produs cu SPF. Citeşte şi: Cum să ai grijă de pielea ta şi a bebeluşului vara

  • hidrataţi copilaşul cât mai bine cu apă. V-aş sfătui în acest sens să mai cumpăraţi un recipient sau două fix la fel cu cel pe care îl preferă copilul. Poate că rătăciţi unul dintre ele, poate îl uitaţi în maşină – cel mai bine e să aveţi rezervă. Ca şi acasă, îi voi oferi apă bebeluşului cât mai des. Bineînţeles, alăptat în continuare la cerere.

Alte aspecte ale unei vacanţe la mare împreună cu bebeluşul:

  • dacă până acum nu ne deranja aglomeraţia, acum poate că ar fi o idee bună să mergem în extrasezon sau într-o localitate mai puţin turistică. Un alt plus al perioadei ar fi faptul că soarele nu va mai arde la fel de mult;
  • durata vacanţei la mare ar trebui să fie de minim patru zile. Până ajungi, până te instalezi, până te odihneşti un pic – copilul are nevoie de timp. Nu suntem câştigaţi la loto ca să fim mereu pe fugă, în maşină. Iar ideea e să ne relaxăm un pic, nu să venim şi mai obosiţi;
  • Super-Mami, şi tati te poate ajuta! În cazul în care nu mergeţi cu bunica sau cu bona, tati poate sta un pic cu copilaşul cât înoţi sau te bălăceşti tu. Îţi va face foarte bine o astfel de activitate, crede-mă!

Voi mergeţi cu bebeluşul la mare? Aţi mai fost? Povestiţi-ne şi nouă!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

7 thoughts on “Cu bebeluşul la mare – da sau ba?”

  1. Noi pana la 2 ani am ales sa nu mergem cu bebe la mare.Vara trecuta a avut 2 anisori si 4luni si a fost perfect.Destul de “mare” cat sa ne intelegem,dar si sa ne descurcam cu mancarea ,fara sa stau eu sa gatesc,daca tot e vacanta :) A fost foarte incantat si noua ne-a prins foarte bine vacanta.Nu am avut episoade neplacute,iar vara asta vom repeta. Pupici

    1. Allesandra, eu nici nu ma gandesc sa car dupa mine de gatit sau sa gatesc. Sunt atatea hoteluri all inclusive, de ce sa ma chinui? Zilele trecute am fost cazati la un hotel foarte fain din punctul de vedere al meselor si zau daca nu a mancat fara probleme. Ou fiert, legume,… se gasesc oriunde si vorba aia, ce poate fi gresit la un ou fiert?
      Pupam si noi!

  2. Da, am mers cu primul copil prim data cand avea 16 luni la Nissa, dar nu am stat prea mult la plaja, mai degraba am vizitat mult. Apoi la 2 ani jumate in Grecia, iar anul urmator am mers si cu surioara lui care avea 9 luni. A fost minunat de fiecare data. Nimic nu s ecompara cu bucuria din ochii copiilor atunci cand sunt la mare.

    1. Deci se poate, mai ales cu doi :). Bravo, ma bucur pentru voi! Revin si eu cu impresii in curand :)
      Pupici si vacanta minunata!

  3. Noi am fost la 2 ani si un pic. Imi pare asa de rau ca nu am avut cum sa filmez. A fost fascinat de-a dreptul, a mers pana langa apa si a strigat cat l-au ținut plamanii: “imi paaaaace aiiiiici!!!”. Cred ca erau doi oameni pe plaja cand am ajuns noi si intoarcea capul cand spre unul, cand spre celalalt, parca vroia sa audă si ei cât de mult ii place lui. Eram in Bulgaria, oamenii aceia nu pricepea nimic din ce striga el acolo…

    1. :)))) Mihaela, ce simpatic trebuie sa fi fost! Abia astept sa plecam si noi. Si sa luam piscinuta ca sa o lasam sa se balaceasca muuult si bine. Uhuhuuhuhu, a venit vara!
      Va imbratisez :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *