19 sfaturi pentru ca bebeluşul să mănânce mai bine

Azi mi-am propus să vorbim despre bebeluş şi alimentaţia lui. Asta în contextul în care după câteva luni de păpat solide, am ajuns la nişte concluzii, care cred că vă vor ajuta, mai ales dacă aveţi copilaşii mai mici. Ştiu că pentru toate mămicile partea cu mâncatul vine la pachet cu stres şi frustrări, însă modul în care abordam luarea mesei va influenţa pe termen lung comportamentul copilului vizavi de subiect.

1. Stăm la masă când copilul este odihnit. Nu de alta, dar dacă e somnoros, nu va avea răbdarea, nu va avea dispoziţie, iar voi veţi fi frustrate că uite, l-am pus la masă şi nu are răbdare! Şi am mai stat şi o oră să îi fac felul asta de mâncare! Deci, aşa cum spuneam, foarte frustrate. Pentru noi, cel mai bine e să mâncăm după somnul de prânz. Fiind şi un pic mai lung, se trezeşte şi cu foame, şi cu chef.

2. Aşezaţi-vă odată cu copilul la masă. Fie voi, fie tati, fie toţi trei (patru, câţi aţi fi). Transformaţi (cel puţin) cina într-un moment în care staţi cu toţi la masă şi mâncaţi liniştiţi. Faceţi din asta un eveniment plăcut, o bucurie. Fiţi relaxaţi la masă!
Dacă tati e la muncă, vă sfătuiesc să mâncaţi voi odată cu bebeluşul. El va imita ceea ce faceţi şi mai mult, veţi petrece timp de calitate împreună.

3. Când începeţi introducerea solidelor în alimentaţie, asiguraţi-vă că sunteţi într-un mediu cunoscut, fără persoane care asistă. Mai ales în cazul autodiversificării – urmăriţi de 10(000) de ori filmuleţe care vin în ajutorul BLW-ului (cum recţionează copilul la gag, cum îi oferi primul ajutor în caz de înec). Vă spun asta din proprie experienţă, pentru că în timpul unui gag, cât stăteam la masă, o rudă i-a dat copilului doi pumni în spate de a plâns cinci minute. Nu ştia ce i s-a întâmplat, săraca domnişoară Fundiţă. Eu eram în capătul opus al mesei, mă uitam la ea, dar până să ajung,… altcineva s-a panicat (de atunci stau mereu lângă ea). Ca să nu mai spun că persoana respectivă ne-a tot bătut la cap că e prea mică pentru bucăţi întregi, că nu se va descurca, că o să ajungem la spital la urgenţe şi la episodul de mai sus i-a crescut tensiunea etc etc.
Cel mai bine e să vă obişnuiţi şi voi cu ideea, să fiţi relxate cât copilul mănâncă, şi apoi să aveţi spectatori şi dătători cu părerea prin preajmă.

4. Mănâncă din aceeaşi farfurie sau ciuguleşte de pe tăviţa lui bebe. În niciun caz tu nu mânca orez (e alb) şi el broccoli (ar trebui să fie verde). Nu de alta, dar va fi atras de ceea ce ai tu în faţă şi va ignora ce are el. E mult mai interesant ce are mami acolo! Şi probabil mai gustos… şi hai să întindă mânuţa să apuce, să tragă, să vrea şi el.

sursa foto: http://images.parents.mdpcdn.com

5. Spuneam de farfurii mai sus. Alegeţi unele cât mai simple. Copilul trebuie să mănânce, nu să se uite la Sofia Întâi şi la prietenele ei – asta, în cazul în care ar şti cine sunt alea. Alegeţi şi o baveţică- din plastic, de preferat cu buzunar colector (mai ales pentru BLW).

6. Pregătim masa şi după ce totul e la locul său, ne aşezăm la masă. Nu ne mai ridicăm să aducem încă un fel de mâncare, să tăiem pâinea, să mai scoatem o furculiţă. Orice activitate desfăşurată în timp ce bebeluşul mănâncă îi va distrage atenţia. Te vei trezi că te urmăreşte pe tine spălând vase, în loc să mănânce brioşa pe care te-ai chinuit să o faci cât a aţipit 10 minute.

7. Mâncăm, nu ne jucăm. Nu acceptăm jucării pe tăviţă sau pe masă. Fiecare are rolul său bine stabilit. La masă mâncăm, în camera de zi (fiecare ce are) ne jucăm.

8. Nu pune prea multe feluri de mâncare pe tăviţa copilului! Asta v-o spun din proprie experienţă. Cum vede ceva nou, în secunda doi, zvrrrrrrrrrr! domnişoara Fundiţă aruncă ce are în mânuţă şi vrea “noutatea”. Nu mai mănâncă ce i-aţi pus? Ok, strângem, încercăm şi altceva. 100 de variante produc confuzie şi introducerea altora pe parcurs, la fel, mai ales dacă bebeluşul e mic.

9. Că tot veni vorba: nu vă complicaţi cu 100 de feluri de mâncare. E posibil ca bebeluşul să nu mănânce şi asta să vă frustreze. Sunt zile în care fetiţa mea de aproape unsprezece luni preferă pâine cu iaurt în defavoarea unui fel de mâncare mai complex.

10. Oferă alimente din toate grupele. Şi paste, şi orez, şi lapte (atenţie la alergii), şi fructe, şi legume. Chiar dacă bebeluşului îi plac în  mod deosebit pastele (ca fetiţei mele), este important ca el să consume de toate. Despre cinci ingrediente minune în alimentaţia bebeluşului ai aflat?
Reţine că alimentele al căror nume începe cu litera p (pară, spre exemplu) ajută la tratarea constipaţiei, în timp ce banana, de exemplu, strânge burtica. Tu ştii ce alimente ajută tranzitul copilului tău?

12. Alege fructe şi legume de sezon pe cât posibil. S-a cam dus vreme portocalelor, de exemplu. Dar urmează să apară merele, caisele, nectarinele, cireşele, roşiile delicioase… uhuhu, ce dezmăţ! Mai bine cumpăraţi un pepene verde la vară, decât un mango.

13. Nu îndopa bebeluşul! Dacă nu mai vrea, nu mai vrea. Nici măcar ultima bucăţică de banană sau ultima linguriţă de iaurt. Să nu i se aplece sau să nu prindă vreo repulsie. Am prietene cărora li se ridică blana (vorba vine) când îşi amintesc asemenea episoade şi au rămas cu fobii când vine vorba despre anumite alimente.

Dacă alegeţi autodiversificarea, aş mai avea câteva sfaturi:

14 şi 1. Nu grăbiţi copilul atunci când mănâncă. Lăsaţi-l să exploreze mâncarea (mai ales dacă aţi ales autodiversificarea), să mestece, să îi tihnească. Dacă îi cade din gură sau dacă aruncă lingura sau brioşa, nu ţipaţi la el şi nu îl repeziţi (aici e nevoie de muuultă răbdare! Domnişoara Fundiţă are o pasiune să arunce şi să se uite în jos după ce aruncă. Nu îmi convine, normal, dar dacă aş începe să ţip la ea, aş speria-o efectiv. Îi spun frumos, îmi merge gura ca o moară stricată cât e ea la masă – şi îi ofer altă bucată, altă linguriţă etc). Cu timpul va învăţa că nu e ok comportamentul. Am zis cu timpul, da? Răbdare, multă răbdare!

2. Bebeluşul va arunca mâncarea în toate părţile, cel puţin la început. Asta înseamnă multă mizerie. Puteţi să puneţi scăunelul cu măsuţa copilului pe o muşama pe care să o spălaţi ulterior. Pentru că vine căldura, puteţi pune copilaşul doar în scutec în scaun şi aşa evitaţi mânecile murdare (numai eu ştiu cât am frecat la unele pete!). Sau puteţi lua pelerine care intră pe mânuţe (Ikea, C&A etc) şi se prind la spate, protejând astfel pieptul şi braţele.
3. Tăiaţi fructele, legumele etc în bastonaşe, fâşiuţe suficient de late şi de lungi, pentru a nu frustra copilul. E posibil ca bebe să scape totuşi mâncarea din mâini, oricât am vrea să evităm asta. Pentru a scăpa de aspectul acesta, putem tăvăli bucăţie prin seminţe râşnite, prin fulgi de cocos (vedeţi de ce mi-am luat eu râşniţă asta şmecheră)?
Un alt mod de a ajuta copilul să mânuiască mai bine bucăţile alunecoase este prin perforarea/crestarea lor. Adică facem o gaură în bucata de mango (cu un pai, de exemplu) sau tăiem în zig zag o mică parte şi va fi mult mai uşor de apucat.

4. Puneţi iaurtul pe pâine sau în/pe fructe, dacă bebe nu ştie încă să tragă din cana cu pai sau să folosească linguriţa.

5. Dacă îi oferiţi supă copilului, puneţi legumele pe tăviţă, iar zeama într-un păhărel de shot, cană cu pai, cană cu cioc. Idem, se aplică în cazul unui copil mai mic.

6. Indiferent dacă alegeţi diversificare sau autodiersificare, oferiţi apă copilului după fiecare masă. Apă, nu ceai. Ceaiul împiedică absorbţia fierului în organism şi nu are niciun aport caloric. Dacă nu este indicat în scop terapeutic, nu înlocuiţi apa cu ceai.

În final, dacă aţi ajuns aici, după atâtea poveşti şi sfaturi, vă spun doar atât: până la un an, tot laptele matern e baza! Nu vă supăraţi dacă bebeluşul nu mănâncă atât cât aţi vrea: acum abia face cunoştinţă cu alimentele.
Dacă mai aveţi vreo idee, haideţi să o adăugăm celor 19 sfaturi pentru ca bebeluşul să mănânce mai bine! Căsuţa de comentarii e a voastră!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

3 thoughts on “19 sfaturi pentru ca bebeluşul să mănânce mai bine”

  1. Nu am avut niciodata probleme cu masa. Cred ca al nostru s-a nascut flamand. Este adevarat insa ca i-am cumparat un mobilier pentru bebelusi, dotat cu tot ce trebuie pentru ca cel mic sa aiba o masa copioasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *