Bebelușul la trei luni: comportament și dezvoltare

De curând am povestit despre 2 luni de bebelușeală și atunci am scris mai pe larg despre cum a fost pentru noi. În articolul de azi aș vrea să mă focusez pe bebeluș: ce știe să facă la trei luni, ce comportament are, cum s-a schimbat.
În primul rând, la 3 luni, bebelușul nu mai este considerat nou născut. Iar Evoluția sa… este fantastică. Dacă la început nu știa decât somn-pipi-kk-mâncare, eheee, acum întinde mâna după jucării, zâmbește mult și are un program cât de cât.
La trei luni, bebelușul are deja forță în mânuțe și a început explorarea celor care îl înconjoară. Deja a trecut peste al patrulea trimestru de sarcină și e acomodat cu viața extrauterină. Față de perioada de după naștere, bebelușul doarme și plânge mai puțin.
La această vârstă bebe gângurește, țipă, zâmbește mult mai des – acestea sunt bazele dezvoltării vorbirii. Sfat: vorbește-i bebelușului cât mai mult, vei obseva că uneori te fixează cu privirea, semn că este atent la ce spui! Spune-i că o îmbraci, cu ce anume, de ce, cântă-i, spune-i câte în lună și în stele. Noi povestim și când se trezește, și când o schimb, când facem baie sau masaj, și când o alăptez. Îi las și caruselul sau tv-ul pornit pentru zgomot, iar de la două luni deja începuse să urmărească albinuțele caruselului.
Acum scoate mai multe sunete (nu doar cele despre care v-am povestit in teoria Priscilla Dunstan). La 11 săptămâni bebe a noastră a imitat pentru prima oară un sunet scos de mine – și m-a uimit, pentru că nu mă așteptam. Este vorba despre brrrmmm-brmmm al unei mașinuțe.
De asemenea, aud des vocale.
 
sursa foto: bitsofsplendor.com

În ceea ce privește dezvoltarea fizică, bebe a mea își ține capul bine (a început devreme) și e maestră în întors pe burtică, deși arcuirea nu este înaltă și uneori nu poate scoate mânuța de sub ea. La 11 săptămâni a ținut pentru prima oară pisicuța de la Ikea în mână (și a urmărit-o cu privirea pe cea reală), iar la 13 săptămâni deja a început să descopere mânuțele (le studiază îndelung și le bagă în gură cât mai adânc). Tot în această săptămână am surprins-o urmărind codița pisicii și întinzând mâna după ea.
Așadar, coordonarea mână ochi este mult mai bună!
La trei luni, bebelușul își intoarce capul și privirea după tine sau după o jucărie și tresare la auzul unor zgomote puternice. Zâmbetul este conștient de acum, deci poți aprecia starea lui.
Ce activități poți face cu un copil de trei luni, cu ce îl poți distra? Păi, nu sunt multe variante. În afară de jucării zornăitoare, lucruri care foșnesc, care îi atrag atenția, jucăriile colorate îl mai captivează. Eu i-am arătat și mărgelele de alăptat, le-a pipăit, le-a privit în reprize. Oricum, acum bebe vede mult mai bine decât la naștere! Așa cum spuneam mai sus, vorbește cât mai mult cu bebe și arată-i cât mai multe expresii faciale. Sfat: zâmbește cât de mult poți! Pe mine mă dor uneori obrajii :). Îti recomand ca atunci când îi întâlnești ochișorii să zâmbești (de exemplu când se trezește).
În ceea ce privește orarul de somn, bebelușa noastră doarme noaptea bine. Se trezește la 3-4 ore să mănânce (doarme în pat, deci e ușor să o mufez rapid), iar ziua doarme câte o oră, două, dar numai la sân. Rar adoarme lângă mine ziua, iar dacă o pun eu jos, se trezește imediat. Nu e problemă, eu îmi fac munca și cu ea în brațe! Dacă ea simte nevoia să stea la sân, o țin (vom povesti și despre părerea mea în ceea ce privește ținutul ăsta în brațe).
Care sunt greutatea și lungimea unui bebeluș de trei luni?
Graficele medicilor spun că greutatea ar trebui să fie în jur de 6 kg, iar lungimea de aproximativ 61 cm. Fetița noastră (alăptată exclusiv)! are 7 kg și 63 cm – foarte bine! Vă reamintesc că aceste valori sunt adaptate fiecărui copilaș, sunt unii care poate nu iau în greutate într-o lună, dar recuperează în următoarea. Lăsați copilul să se dezvolte în ritmul său, dar nu ezitați să contactați pediatrul dacă aveți întrebări.
Sfat: nu vă luați cântar acasă, veți fi tentate să cântăriți copilul și vă veți stresa inutil. E suficient să cântăriți bebele o dată pe lună, la pediatru. Apropo de pediatru: vizitele obligatorii sunt la naștere, la o lună, la două, la patru, la șase (mai departe mai vedem), dar eu am mers lunar. Din păcate, vaccinul de două luni nu a sosit încă, îl mai așteptăm.
În continuare administrăm vigantol.
Voi ce schimbări ați observat la bebelușul de trei luni?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

2 thoughts on “Bebelușul la trei luni: comportament și dezvoltare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *