Vizita acasă la o proaspătă mămică: da sau ba?

Dacă tot am povestit despre vizita la spital la o proaspătă mămică, haideţi să dezbatem împreună şi subiectul conex întrebării respective. Vizita acasă la o proaspătă mămică: da sau ba?

După ce am ajuns acasă de la spital,  au început să sune prietenii şi familia (cei care nu au venit la spital), care voiau să ne vadă odorul. I-am amânat pe majoritatea pentru luna viitoare (le-am spus din start că avem nevoie de timp pentru a ne adapta şi că îi aşteptăm cu drag peste trei-patru-cinci săptămâni), însă unii au insistat, iar alţii… au venit direct. Aşa s-a întâmplat cu câteva rude, foarte bine intenţionate de altfel (nu le condamn, le înţeleg bucuria şi bunele intenţii, dar este un exemplu de aşa nu!!). Au sosit într-o după amiază când reuşisem şi eu să adorm vreo jumătate de oră. Era a treia zi de “acasă” şi eram extenuată. Fetiţa nu dormea bine noaptea, eu nu aveam lactaţia instalată, ne trezeam pentru biberoane… şi am adormit fix în boxeri, cu copilul atârnat de mine. Mi-a făcut tati atunci o poză şi pentru a-mi arăta că îngrijorarea lui are fundament… (dar nu extenuarea mea e importantă aici).

sursa: incredibleyears.com

Ideea e ca fix acest tablou l-a văzut prietenul unei verişoare şi eu m-am simţit îngrozitor. Parcă aş fi fost dezgolită, totuşi era un străin care nu ştiu cu ce drept a băgat capul pe uşă în drum spre baie… nu i-am spus nimic, nici nu am ştiut cum să reacţionez. Cu cearcănele până la mandibulă, cu părului vâlvoi, a trebuit să mă îmbrac ca să stau cu musafirii. Noroc că fetiţa a dormit pe parcursul vizitei. Care, apropo, a durat şi ea vreo trei ore.

Nu mă înţelegeţi greşit: îmi plac prietenii mei, rudele şi vizitele şi felicitările lor m-au bucurat, m-au încurajat, mi-au dat putere. Însă la unii mi s-au părut total nepotrivite…

  • data vizitei. Nu e ok să mergi în vizita acasă la o proaspătă mămică în primele două-trei săptămâni. De ce? V-am dat un exemplu mai sus.
    Dacă vi se cere expres să veniţi, (atenţie şi la răspunsurile din politeţe), ok, mergeţi, dacă nu, amânaţi.
  • durata vizitei. Vrei să vezi bebeluşul. Înţeleg, pot să înţeleg. Dar nu trei-patru ore! Fiţi discreţi şi uitaţi-vă la ceas: o jumătate de oră este mai mult decât suficientă! Chiar dacă bebe doarme, gândiţi-vă că poate şi mămica vrea acest lucru. Mai ales în primele săptămâni, când bebe i-a schimbat cu totul cursul vieţii.
    Mai mult decât atât, nu vă aşteptaţi să fiţi serviţi. E posibil ca nimeni să nu fi avut timp de făcut cumpărăturile. Mai bine luaţi voi câteva prăjituri – vor prinde bine tuturor!
  • numărul de persoane. Verişoara şi prietenul ei, mătuşa, unchiul, verişorul şi încă o mătuşă – formula nu e chiar fericită! Mergeţi într-un loc în care se află un copil mic, nu uitaţi! Mai bine mergeţi pe rând, decât foarte mulţi odată.

Sfaturi de ţinut minte, în afară de cele menţionate mai sus:

  • nu vărsaţi sticluţa de parfum pe voi. Nu zice nimeni să nu vă daţi cu parfum, dar prea multe lucruri noi (persoane, mirosuri) agită copilaşul.
  • dacă vreţi să îl luaţi pe bebe în braţe, spălaţi-vă bine pe mâini înainte şi cereţi un pled sau scutecel de bumbac pe care să îl puneţi pe voi. Nu e bine ca bebe să fie pus direct pe haina cu care aţi mers prin praful de afară.
  • dacă vreţi să luaţi un cadou, întrebaţi ce anume lipseşte din staff-ul lui bebe. Decât să luaţi ceva care nu va fi folosit, mai bine întrebaţi!
  • oferiţi-vă să ajutaţi, mai ales dacă mămica e singură acasă. Eu l-am trimis mereu pe vărul meu să îmi ia pâine. Da, nici pâine nu îţi poţi lua în unele zile! (şi tu, mami, nu te sfii să ceri acest tip de ajutor!)
  • în zona din care vin se obişnuieşte ca noului născut să i se pună bani la caciuliţă (eu nu ştiam de acest obicei). Dacă veţi pune bani copilului, puneţi-i lângă el, nu chiar în căciuliţă! Serios acum, sunt plini de microbi!
  • nu uitaţi să sunaţi înainte! Indiferent de cine vorbim – soră, prietenă, mătuşă – poate proaspăta mămică e pe jumătate îmbrăcată sau poate că bebe doarme. Nu e prea plăcut să auzi interfonul ştiind că tu nu aştepţi pe nimeni – ca să nu mai spun de cei care sună direct la uşă! Stabiliţi de comun acord ziua vizitei şi fiţi punctuali.

Ce părere aveţi despre Vizita acasă la o proaspătă mămică – e DA sau BA, mai ales în prima lună de viaţă?

Voi ce sfaturi aţi mai adăuga pentru potenţialii musafiri?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *