Primele lucruri ale bebeluşului

Dacă acum ceva timp v-am arătat ce lucruri am mai cumpărat pentru burtică, m-am hotărât ca astăzi să vă prezint primele lucruri ale bebeluşului. Nu sunt multe, însă sunt aşa de drăgălaşe, încât vreau neapărat să îmi amintesc de primele lucruri ale bebeluşului.

Din start vă spun că nu am cumpărat nimic până acum nu pentru că aş ţine la superstiţia conform căreia nu e bine să cumperi lucruri înainte ca bebeluşul să se nască (dimpotrivă! eu chiar cred că trebuie să ne facem o listă din timp, o să mă apuc de ea şi vă voi scrie ce şi cum), ci pentru că mi se pare un pic cam devreme. Da, am dat iama prin raioanele de hăinuţe pentru copii, însă nu ştiu cât de mare va fi bebe, ce culoare i se va potrivi, ce tip de hăinuţe. Vom cumpăra body-uri şi alte lucruri, însă la cât de repede cresc, nu aş vrea să investesc prea mult în garderobă. Şi unde mai pui că o să şi primim hăinuţe! Ceea ce s-a şi întâmplat deja, de fapt:

Set de două body-uri

Aceeaşi prietenă ne-a dăruit şi compleul de mai jos:

Din Ikea am luat aceste două pisicuţe care zornăiesc. Preţul lor a fost de 10 lei şi mi s-au părut tare, tare drăgălaşe:

Iar de 8 martie, pe lângă florile aferente, tati ne-a luat… un pachet cu scutece Pampers:

Habar nu am dacă vom folosi Pampers, însă sunt bune la casa omului, nu?

De asemenea, am mai luat şi un termometru digital, dar am înţeles că cele rectale sunt mult mai bune şi precise, aşa că vom lua şi unul din acela.

Cam acestea sunt lucruşoarele pe care le are bebeluşul nostru până acum, la 23 săptămâni şi 6 zile. Mi se par aşa mici şi gingaşe! Însă în curând, ele vor ţine cald unui sufleţel. Nu mă uit des la ele, pentru că parcă timpul trece prea încet! Abia aştept să le putem folosi! Până una alta, însă, trebuie să ne pregătim serios o listă şi să purcedem la cumpărături!

Voi aţi început să luaţi deja lucruri bebeluşilor voştri? Aveţi deja lista pregătită? Ce anume aţi inclus în ea?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

3 thoughts on “Primele lucruri ale bebeluşului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *