Cum arată burtica la 18 săptămâni şi primele cumpărături pe care le-am făcut

Acum câteva zile vă povesteam ce se întâmplă în a18a săptămână de sarcină şi aşa cum menţionam şi în acel articol, burtica începe să prindă proporţii şi să se vadă. În ceea ce mă priveşte, eu am fost mereu potrivită măsurilor XS şi S, dar iată că acestea deja vin ciudat pe mine şi parcă… nu mi se mai potrivesc momentan. Ca să vă faceţi o idee, iată cum arată burtica mea la 18 săptămâni de sarcină:

Aşadar, am început timid să dau deoparte blugi preferaţi (cu părere de rău…) şi să fac loc altor hăinuţe în garderobă. Mi-e groază de salopeta de blugi şi de sarafanele acelea băbeşti, aşa că o să fug cât pot de ele. Până una alta, am ieşit un pic prin Mega Mall şi mi s-au lipit câteva lucruri de mâini, aşa că vreau să vi le prezint şi vouă. Nu de alta, dar dacă tot aţi văzut cum arată burtica la 18 săptămâni, trebuie să vedeţi şi primele cumpărături pe care le-am făcut pentru ea!

De această dată am luat doar lucruri lejere, de purtat prin casă, după cum veţi putea vedea.

Bluziţă cu elastic în talie (care presupun că va fi bună peste 2-3 luni, însă la cât de drăguţă e, nu m-am putut abţine) – LC Waikiki, 30 lei

Set pijama format din şosete şi pijama, LC Waikiki – 78 lei

Cam cu motive de iarnă, dar e aşa pufoasă încât nu cred că o să ies din ea până în martie-aprilie!

Pantalon lejer cu bată din elastic şi şiret, LC Waikiki – 40 lei

Jeanşi elastici fără fermoar (vor fi foarte utili) – Reserved, 40 lei

Lenjerie intimă Reserved 11 lei, Reserved 19 lei, Women’s Secret 18 lei- eu sunt mare fană tanga cu talie joasă din dantelă de la Victoria’s Secret, dar nu prea mai e momentul pentru ei :)

#

Sutien foarte moale şi fain, Women’s Secret, aproximativ 40 lei

Pijama Women’s Secret, aproximativ 70 lei

Şi gaaaaaata! Am fost plăcut surprinsă de LC Waikiki, pe când din C&A, H&M, Zara sau Mango (zona maternity) nu am găsit nimic care să îşi justifice preţul sau să mă dea pe spate.

În curând voi porni la vânătoare de bluziţe şi rochiţe, fiţi pe fază! Până atunci însă, voi de unde vă luaţi haine potrivite pentru burtică? Orice sugestie este bine venită pentru că nu, eu nu vreau să port hainele lui tati sau să port haine urâte, plictisitoare şi fade!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

2 thoughts on “Cum arată burtica la 18 săptămâni şi primele cumpărături pe care le-am făcut”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *